About it

This author has not yet filled in any details.
So far it has created 5921 blog entries.

Noi apeluri PNRR dedicate investițiilor în producție, asamblare și reciclare a bateriilor și noi capacități de stocare a energiei electrice, în consultare publică!

mai 12th, 2022|

Ministerul Energiei a lansat astăzi, 11 mai 2022, în consultare publică, documentele pentru Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.4 – Lanț industrial de producție și/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și noi capacități de stocare a energiei electrice, respectiv submăsurile:

Proiectul schemei de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming, în consultare publică!

mai 12th, 2022|

Ieri, 9 mai 2022, Ministerul Turismului și Antreprenoriatului a lansat spre consultare publică proiectul de schemă de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming. Scopul schemei este de a susține operatorii din turism, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea parţială a cheltuielilor efectuate cu organizarea de pachete

Șefa Reprezentanței CE în România: „Există un real potenţial pentru România de a deveni un campion al energiei regenerabile”

mai 12th, 2022|

Există un real potenţial pentru România de a deveni un campion al energiei regenerabile, a declarat luni şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac. Ea a menţionat că PNRR, care urmează să aducă României 29 de miliarde de euro, este un plan "ambiţios", dar şi "o şansă istorică" pentru ţara noastră, reprezentând "un veritabil

ANAF ține seminarii web cu contribuabilii. Prima lecție: Declarația unică 2022

mai 12th, 2022|

Antreprenorii și alți contribuabili vor putea participa la sesiuni online de informare printr-un nou serviciu electronic al ANAF, denumit Seminarii Web, primele „lecții” fiind despre Declarația unică pentru impozitarea PFA și a altor activități independente, criptomonede, chirii. Citeşte mai mult

Declarația Unică: Top greșeli la completarea formularului 212

mai 12th, 2022|

7 din 10 persoane au completat greșit Declarația Unică în ultimii doi ani, conform unui studiu care mai arată că cele mai comune greșeli întâlnite sunt cele de calcul sau neînțelegeri legate de limbajul legislativ. Citeşte mai mult

Forum de Afaceri Romania – Muntenegru, 26 mai 2022, Muntenegru

mai 12th, 2022|

Avem placerea sa va informam despre Forumul de Afaceri Romania – Muntenegru, organizat de Ambasada Romaniei in Muntenegru in parteneriat cu Camera Economica din Muntenegru si Clusterul ICT Cortex. Evenimentul va avea loc in data de 26 mai 2022 si se axeaza pe promovarea serviciilor ICT, a parcurilor industrial si a companiilor cu potential de export

In 3 weeks AgriBusiness Peloponnese 2022 kicks-off in Aldemar Olympian Village

mai 12th, 2022|

On 3-4/6/2022 AgriBusiness Peloponnese 2022 is revealing “Peloponnese AgriFood Systems 4.0” featuring 7 high caliber sessions, 24 focal areas and 26 renowned speakers. It will be held with the participation of leading businesses, financial services, innovative farmers, cooperatives, policymakers, research, academia, it will be broadcasted in real-time and will be concluded with a field-visit at agricultural facilities. Among the 26 confirmed panelists are

Listă cu active disponibile – Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti Sucursala Suceava

mai 5th, 2022|

Compania Naţională a Uraniului-S.A. Bucureşti Sucursala Suceava, cu sediul în comuna Crucea, nr. 199 A, jud. Suceava, reprezentată legal prin dl. Chiruţă Vasile – director general adjunct, vă transmitem Lista cu activele disponibile de la Compania Naţională a Uraniului-S.A. Bucureşti Sucursala Suceava, pe luna APRILIE 2021: Denumire mijloc fix Nr. inventar Valoare inventar lei Valoare

Oportunitate de afaceri cu SUA – comerț cu produse agricole

mai 5th, 2022|

Firmă din statele Unite ale Americii cu activitate în comerțul de produse agricole caută colaboratori în România, în vederea: • Explorării oportunităților de tranzacționare cu furnizorii români de produse agricole (cereale, semințe oleaginoase, produse nemodificate genetic/ecologice, ingrediente pentru furaje de specialitate, proteine vegetale/animale). Conectării  cu furnizorii români (producători, procesatori, comercianți/exportatori) Conectării cu actorii lanțului de

Go to Top