DEPARTAMENT TÂRGURI ŞI EXPOZIŢII – EXPO SUCEAVA
Evenimentele organizate de Expo Suceava au reunit peste 2.500 de companii la târgurile şi expoziţiile cu tematici generale şi de specialitate dintre cele mai diverse şi care sunt vizitate de peste 150.000 de specialişti şi oameni de afaceri din întreaga ţară şi din străinatate.
În cei peste 30 de ani de existenţă, Expo Suceava a organizat în nume propriu peste 300 de târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale.
În dorinţa unei noi abordări a relaţiei cu clienţii, Expo Suceava a devenit un unic şi puternic furnizor de servicii, informaţii şi evenimente pentru performanţă şi competitivitate în afaceri.
Expo Suceava este unul dintre cei mai importanţi oganizatori de târguri şi expoziţii la nivel zonal şi asigură de 30 de ani, împreună cu partenerii săi speciali, un cadru unitar de prezenţă activă firmelor participante la manifestările de acest gen, în condiţii avantajoase.
Participarea internaţională la evenimentele expoziţionale organizate de Expo Suceava este semnificativă, multe companii străine având o participare consecventă, venind din Germania, Italia, Austria, Ungaria, Franţa, Spania, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria şi multe altele.
Expo Suceava este membru fondator al ASOEXPO – Asociaţia organizatorilor de târguri şi expoziţii din România.
Putem deveni o rampă de lansare pentru intrarea dumneavoastră pe piaţa din această zonă, şi vă încurajăm să vă alăturaţi firmelor reprezentate de noi, pentru a beneficia de multiple facilităţi şi de cea mai bună carte de vizită.
EXPO SUCEAVA & ROMEXPO
Expo Suceava este partener al ROMEXPO, liderul industriei româneşti de târguri şi expoziţii, şi colaborează în creearea şi promovarea evenimentelor. Mai jos regăsiţi un link către pagina de evenimente organizate de către ROMEXPO.