Camera de Comerț și Industrie Suceava aduce în atenția publicului interesat oportunitatea de a participa la cursul de brokeraj organizat de Camera de Comerț și Industrie a României și TradeX – Tranfer Afaceri, care se va desfășura în perioada 17 – 20 septembrie 2024, online, prin platforma ZOOM.
Cursul organizat de către CCIR și TradeX este oferit în exclusivitate în România, modulele fiind acreditate de către International Business Brokers Association. TradeX creează o nouă nișă pe piața de business din România – prin diversificarea strategiilor de ieșire actuale (insolvență si faliment), bazată pe parteneriate puternice cu organizații vest-europene, specializate în realizarea transferurilor de afaceri. Vânzarea și cumpărarea de afaceri sunt strategii populare în Europa – anual, peste 300.000 de companii și peste 2 milioane de angajați sunt transferați odată cu acestea.
Cursanţii vor dobândi noi abilităţi şi beneficii pe zone precum:
- specializarea în vânzarea, cumpărarea şi transferul de afaceri;
- analizarea unei afaceri de către un investitor;
- pregătirea unei afaceri pentru vânzare, cu un preţ corect;
- promovarea afacerii în mod eficient, folosind tehnicile şi canalele potrivite;
- paşii legali pentru a vinde sau cumpăra o afacere;
- acces la instrumente digitale pentru promovarea şi evaluarea afacerilor;
- acces la o comunitate europeană şi globală de experţi şi antreprenori activi în domeniul brokerajului de afaceri.
Tematica:
- IBBA #100: Etică profesională şi cadrul legislativ pentru intermediarii de afaceri;
- IBBA #101: Introducere în brokerajul de afaceri;
- IBBA #107: Analiza financiară a unei afaceri de vânzare;
- IBBA #108: Depăşirea obiecţiilor din contractele de reprezentare şi vânzare-cumpărare;
- IBBA #119: Cum să supravieţuieşti în primul an de brokeraj în afaceri;
- IBBA #145: Pregătirea unei afaceri pentru vânzare;
- IBBA #150: Crearea listărilor de afaceri de vânzare;
- IBBA #224: Determinarea preţului corect pentru vânzarea afacerii;
- Prezentarea platformei de brokeraj de afaceri, IDX-BB.
Acest curs este potrivit pentru orice antreprenor/CEO/CFO care doreşte să-şi consolideze cunoştinţele de afaceri, mai cu seamă celor care doresc să profite de oportunitatea pe care intermedierea vânzărilor şi cumpărărilor de afaceri o reprezintă în acest moment pe piaţa din România.
Cursul propus aduce plusvaloare şi companiilor care doresc să acceadă spre grupuri internaţionale de afaceri sau care doresc să aprofundeze modalităţile de dezvoltare a propriei afaceri, prin vânzarea acesteia sau cumpărarea unei alte afaceri.
Cursul va fi susţinut de către experţi în domeniu şi este coordonat de către Dan Crivăţ, fondator şi COO TradeX – Transfer Afaceri, membru al International Business Brokers Association, având o experienţă de afaceri relevantă de peste 25 de ani, atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii.
Perioada de desfăşurare este 17-20 septembrie 2024, orele 09.00-16.00.
Condiţii de acces la curs: absolvirea cursului depinde de promovarea examenelor aferente fiecărui modul în parte. Diploma obţinută este eliberată sub egida International Business Brokers Association, fiin astfel recunoscută în comunităţile de afaceri din Europa şi America.
Tariful de participare la curs este de 1.190 lei + TVA, iar cei ce se înscriu până la data de 10 septembrie 2024, beneficiază de o reducere de 10%.
Înscrierea se poate face prin email, la adresa office@ccisuceava.ro până la data de 16 septembrie 2024, prin completarea formularului de participare anexat.