Joi, 28 ianuarie 2016, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, etaj 2, sala 4, consultanţii noştri din cadrul Departamentului de Programe de Finanţare au prezentat participanților la Cafeaua cu Finanțări oportunităţile de finanţare şi condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea de fonduri nerambursabile în vederea înfiinţării/creării/dezvoltării unei activităţi antreprenoriale .
În cadrul celei de-a patra întâlniri au fost dezbătute ghidurile de finanţare, destinate actualilor sau viitorilor antreprenori, din cadrul programelor naţionale:
– Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare – START
– Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață
– Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural
