Studiu de piață referitor la sectorul fertilizanților în Brazilia
STUDIU de PIATA Sectorul fertilizantilor in Brazilia
STUDIU de PIATA Sectorul fertilizantilor in Brazilia
Un număr total de 43.114 aplicanți s-au înscris la microgranturile și granturile de capital de lucru de la măsurile 1 și 2 ale schemei de ajutoare de stat pentru fermieri și antreprenori din sectorul agro-alimentar, în sesiunile care s-au finalizat marți, 31 mai 2022, ora 20.00. Rezultatele sunt așteptate să fie afișate pe data de
„Astăzi este ultima zi în care solicitanții eligibili se mai pot înscrie în cadrul programului IMM AGRI-FOOD!” - a transmis, marți, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), într-un comunicat, în condițiile în care bugetul alocat a fost deja acoperit de cererile depuse, conform calculelor independente efectuate. Citeşte mai mult
Un număr de 811 fermieri din România au fost selectați să primească în total 448,2 milioane de euro, pentru finanțarea investițiilor pe care le vor realiza în propriile exploatații agricole, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susținut din fonduri europene, a anunțat, marți, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Citeşte mai mult
Vineri, 27 mai 2022, de la ora 10.00, începe sesiunea de depunere a cererilor de finanțare de la noua Măsură 1 - microgranturi de câte 5.000 euro pentru SRL, PFA, întreprinderi individuale și familiale, din sectorul agro-alimentar, în baza schemei de finanțare instituite prin OUG 61/2022. Citeşte mai mult
Peste 10.000 de solicitanți au depus, joi, cereri de finanțare la noua Măsură 2-granturi de capital de lucru de câte 5.000-120.000 de euro, dar dintre aceștia doar o parte vor apuca bani din bugetul alocat în prezent, de 250 de milioane de euro. Atenție: StartupCafe.ro nu îndeamnă potențialii aplicanți să renunțe la a mai depune
APIA a dat și anunțul oficial pentru apelul de proiecte: vineri, 27 mai 2022, de la ora 10.00, se deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanțare la Măsura 1-microgranturi de capital de lucru de câte 5.000 euro pentru SRL, PFA, întreprinderi individuale și familiale din sectorul agro-alimentar. De asemenea, Ministerul Agriculturii vine și cu
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat marți, 31 mai 2022, Ordinul MIPE nr. 836/30.05.2022 de modificare a Ghidului solicitantului pentru monitorizarea consumului de energie la consumatorii industriali, aferent Axei prioritare 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, OS 6.2 din cadrul Programului Operațional
Camera de Comerț și Industrie Suceava, în calitatea de partener în cadrul proiectului Eastern Romanian Business Support Network (Rețeaua pentru sprijinirea afacerilor din estul României) – ERBSN 2022 – 2025, parte a rețelei Enterprise Europe Network, cea mai mare rețea de sprijin din lume pentru IMM-urile care își doresc să inoveze și să își dezvolte
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului va deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru fermieri și antreprenorii din sectorul agro-alimentar, prin noua Măsură 2-granturi de capital de lucru de câte 5.000-120.000 de euro, joi, 26 mai 2022, de la ora 10.00, a dat asigurări ministrul Constantin Daniel Cadariu. El a avansat și un orizont de