antet-corect

În perioada 20 – 22 martie 2015 a avut loc cel mai mare şi important eveniment agricol din zona Moldovei, târgul Agro Expo Bucovina. Cea de-a XIII-a ediţie a târgului a fost organizată în parcarea Iulius Mall Suceava de către Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Direcţia Agricolă Suceava.

Evenimentul reprezintă cea mai complexă manifestare de acest gen din zona de Nord-Est a României, având ca scop promovarea agriculturii din ţara noastră, a potenţialului zootehnic autohton, a produselor tradiţionale şi a echipamentelor şi utilajelor agricole. De la an la an, cu fiecare ediţie, târgul Agro Expo Bucovina a avut o creştere a expozanţilor şi a numărului de vizitatori de specialitate prezenţi la târg, dar şi o evoluţie în numărul şi calitatea exponatelor prezentate, tot mai performante, mai apropiate de nevoile reale ale fermelor româneşti mici şi mijlocii şi a gospodăriilor ţărăneşti, ale tuturor fermierilor, agricultorilor şi procesatorilor de produse agroalimentare.

În cadrul târgului vizitatorii au putut găsi şi vizita produsele următorilor reprezentanţi de succes ai industriei agro: Claas, New Holland, Schaeffer, Strautmann, Grano-System, Steyr, Belarus, Mandam, Moldagrotehnica, Metal Fach, Samasz, Chervona Zirka, şi altele. Manifestarea este specializată în prezentarea de produse şi servicii care acoperă întregul spectrul agricol, precum: maşini, utilaje şi tehnologii pentru industria agro-alimentară; aparatură de laborator; produse alimentare; miere şi produse apicole; arome, esenţe, coloranţi şi aditivi pentru industria alimentară; legume şi fructe; conserve; echipamente de protecţie pentru industria alimentară; igienizare, detergenţi, dezinfectanţi pentru industria alimentară; instalaţii frigorifice; producători agricoli; utilaje forestiere; maşini, utilaje şi unelte agricole; anvelope şi piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole; seminţe şi material săditor; îngrăşăminte şi pesticide; tehnologii şi echipamente pentru irigaţii; animale de rasă şi păsări; tehnologii de creştere a animalelor; tehnologii şi metode de îmbunătăţire a raselor; incubatoare; maşini şi echipamente pentru abatorizare; furaje, nutreţuri, concentrate, aditivi, premixuri; metode de hrănire, sisteme de distribuţie a hranei; instrumente, tratamente şi medicamente de uz veterinar, dezinfectanţi; echipamente de încălzire şi aer condiţionat; silozuri, uscătoare şi mijloace de transport a cerealelor; tehnologii de reproducere şi creştere artificială a peştelui; tehnologii de pescuit; flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri şi sere; mobilier şi accesorii pentru grădini şi terase; echipamente şi unelte pentru grădinărit; altele.

Suntem convinşi că aportul partenerilor, colaboratorilor şi a tuturor celor care au participat la acest eveniment au adus succesul acestei ediţii şi că am reuşit să oferim participanţilor un cadru de informare, documentare şi de achiziţie de produse şi servicii specifice domeniului agricol.