În contextul schimbărilor obligatorii pentru toți angajatorii din România, care urmează să renunțe la aplicația Revisal și să migreze complet, până la data de 30 septembrie 2025, către noul sistem REGES online, Camera de Comerț și Industrie Suceava vă invită să participați la un seminar de interes, dedicat angajatorilor din județul Suceava și conceput special pentru a-i sprijini în procesul de adaptare la noile cerințe legale și tehnice.

Datorită numărului mare de solicitări, precum și a trecerii către noul sistem REGES online, Camera de Comerț și Industrie Suceava vine în sprijinul persoanelor interesate cu o nouă ediție a seminarului „Noul sistem REGES online – Provocări pentru angajatori în 2025”.

Evenimentul va avea loc în data de 4.09.2025 începând cu ora 14:00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava și își propune să vină în sprijinul mediului de afaceri local – antreprenorilor și persoanelor care activează în departamentele de resurse umane, cu informații utile și relevante pentru tranziția către noul sistem REGES online – noul portal web securizat și centralizat pentru raportările în domeniul muncii, pe care toate companiile sunt obligate să îl adopte până la finalul lunii septembrie, conform Hotărârii Guvernului nr. 295/2025.

Participarea la eveniment este gratuită, fiind posibilă doar în limita locurilor disponibile în sală. Pentru rezervarea locului, vă rugăm să completați formularul de înscriere.

În cadrul evenimentului îl vom avea ca invitat special pe domnul Cristi IAVORENCIUC, reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă SUCEAVA, care va susține o prezentare detaliată a noilor schimbări și va răspunde la întrebările participanților pentru a le facilita adaptarea rapidă și eficientă a companiilor la noile obligații legislative.

Temele abordate în cadrul seminarului vor include

Introducere în noul sistem REGES Online

Diferențe esențiale față de sistemul actual (Revisal + REGES)
Structura sistemului: aplicație web, mobilă și chioșcuri ITM
Accesibilitate și securitate – pentru angajatori și salariați

Ce se schimbă pentru angajatori

Funcționalități noi în aplicația Angajator REGES Online
Gestionarea salariaților, delegațiilor și detașărilor
Extrase automate (PDF, Excel, CSV) și centralizatoare
Urmărirea activităților utilizatorilor și istoricul acțiunilor

Drepturile și funcționalitățile salariaților

Vizualizare situație contractuală în timp real
Obținerea de extrase semnate electronic
Comunicarea directă cu angajatorii prin notificări

Instrumente tehnice disponibile

Portalul web oficial de test
API de integrare pentru aplicațiile de HR existente
Accesul prin aplicații mobile (iOS/Android)
Chioșcuri ITM pentru utilizatorii fără echipamente sau competențe digitale.

Recomandări pentru tranziția eficientă

Ce pași trebuie parcurși?
Cum vă pregătiți intern – la nivel de HR, IT, management
Întrebări frecvente, capcane comune și bune practici

De ce să participi?

  • Vei afla răspunsuri la întrebări direct de la sursă, de la un reprezentant al ITM;
  • Vei cunoaște prevederile privind completarea si transmiterea REGES, cu noile modificări legislative;
  • Vei ști să completezi corect datele în programul REGES;
  • Vei găsi soluțiile potrivite la problemele întâmpinate in propria practica de HR;
  • Seminarul este o oportunitate de a interacționa cu alți profesioniști din domeniu.

Fii pregătit pentru modificările legislative privind completarea și transmiterea datelor în noul registrul de evidență a salariaților!

Te așteptăm alături de noi!

Când: joi, 4.09.2025, începând cu ora 14:00

Durată: 3 ore

Unde: Sediul CCI Suceava, Strada Universității nr. 15, sala 2, etajul 1

Acces: GRATUIT, pe bază de înscriere.

Participarea la eveniment este gratuită, fiind posibilă doar în limita locurilor disponibile în sală. Pentru rezervarea locului, vă rugăm să completați formularul de înscriere.

Contact: Telefon: 0230 521 506

Email: office@ccisuceava.ro