Fii la curent cu noutăţile din lumea auto la Salonul Auto Bucovina 2014
20 – 22 iunie 2014
Salonul Auto Bucovina 2014 găzduieşte în acest an ultimele modele ale celor mai importanţi dealeri auto din regiune.
Peste 75 de modele, multe în premieră, ale celor peste 11 mărci auto pot fi admirate şi testate în cadrul evenimentul organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în asociere cu Primăria Municipiului Suceava. Manifestarea, eveniment aflat la cea de-a XI-a ediţie, este specializată în autoturisme; autoturisme de teren; vehicule utilitare uşoare, piese şi accesorii auto; servicii financiare şi asigurări.
Astfel, printre vedetele salonului ce vor fi prezente se numără noile modele Nissan Qashqai, Mitsubishi ASX, Citroen C-Ekysee sau Seat Leon ST. De asemenea, Mercedes-Benz, prezintă ultimele modele CLA, GLA, S Klasse, V Klasse, C Klasse, reprezentanţii mărcii Hyundai vor aduce, în premieră, la Salonul Auto Bucovina modelele Hyundai Elantra şi Santa Fe, iar Ford va expune noul Ford Focus.
Ediţia 2014 a Salonului Auto Bucovina se va desfăşura în perioada 20 – 22 iunie 2014 pe Esplanada Casei de Cultură Suceava, cu ocazia Zilelor Municipiului Suceava, şi va putea fi vizitată zilnic, începând cu orele 10:00.
Pe perioada evenimentului, vizitatorii se vor bucura de ofertele promoţionale oferite de dealeri la achiziţioarea de maşini noi sau rulate şi oferta finaciară pentru leasing sau asigurări auto.
Timp de 3 zile vor fi organizate prezentări ale celor mai noi modele de autoturisme şi vor avea loc sesiuni de drive test.
Nu uita să ne treci în agendă !
Biroul de Presă al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava