Începând cu 2017, persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea deduce o nouă categorie de cheltuieli atunci când îşi calculează venitul net, stabileşte un proiect de act normativ lansat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Astfel, lista cheltuielilor deductibile din Codul fiscal ar urma să fie completată, asta dacă documentul Finanţelor va fi aprobat de Guvern în forma propusă…
2. Firmele şi anumite PFA sunt obligate să-şi inventarieze anual patrimoniul: Care e procedura?
Inventarierea patrimoniului unei firme sau persoane fizice autorizate (PFA) urmăreşte stabilirea unei situaţii reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi trebuie efectuată la începutul activităţii, dar şi cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar. De altfel, multe dintre entităţi obişnuiesc să realizeze inventarul în luna decembrie a fiecărui an, iar cele care nu respectă prevederile riscă amenzi de până la 5.000 de lei…