1. Prima cerere de proiecte pe cadrul financiar 2014-2020, cel târziu în noiembrie

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, doreşte ca România să fie printre primele state europene care să lanseze cereri de proiecte, acesta exprimându-şi speranţa ca primul anunţ de solicitare de proiecte pe cadrul financiar 2014-2020 să fie lansat cel târziu în luna noiembrie.

În perioada următoare, ministerul pe care-l conduce va lansa mai multe sesiuni de depunere a proiectelor pe mai multe domenii şi şi-a exprimat speranţa ca până la finele anului să se încheie contractele de achiziţie publică pentru dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare din cadrul proiectelor POS CCE. Apelul de proiecte a fost lansat joi, bugetul alocat acestei sesiuni fiind de 25 de milioane de euro.

De asemenea, în următoarele două luni, se vor deschide sesiuni de depunere a proiectelor înglobate în proiectul ‘România Start-Up’ pentru tinerii care vor să devină antreprenori, se vor acorda sumele forfetare pentru profesori şi se va începe cel mai probabil acordarea alimentelor de primă necesitate pentru circa 3,3 milioane de persoane din România considerate defavorizate.

2. Fermierii vor primi subventii la cursul de 4,4102 lei/euro

Sprijinul pe suprafata acordat agricultorilor de Uniunea Europeana se calculeaza in lei la cursul oficial afisat de Banca Centrala Europeana in ultima zi bancara din luna septembrie. In acest an, cursul este de 4,4102 lei/euro.

Potrivit regulamentelor europene si nationale, agricultorii care beneficiaza de plati pe suprafata pot obtine avansuri din acesti bani la cursul valutar local din ziua platii, dar numai pana in ultima zi bancara din luna septembrie.

Ulterior, cursul din aceasta zi este etalonul pentru plata subventiilor. Iar cum in Romania aceste subventii (chiar avansuri) se dau mai tarziu, de obicei la jumatatea lunii octombrie, s-a impamantenit calculatia pe cursul din ultima zi a lunii septembrie.

In acest an, prima transa reprezentand jumatate din banii de sprijin pe suprafata se va plati fermierilor incepand din 16 octombrie, iar cursul oficial folosit pentru transformarea in lei a subventiilor (care sunt exprimate in euro) este de 4,4102 lei/euro.

3. Reducerea CAS modifica si contributiile platite de PFA

Din 1 octombrie, angajatorii beneficiaza de reducerea contributiei de asigurari sociale (CAS) cu cinci puncte procentuale, ca urmare a aplicarii dispozitiilor Legii nr. 123/2014. Astfel, pentru salariile de dupa 1 octombrie, angajatorii vor aplica cote reduse de CAS.

Concret, potrivit noilor reglementari, cotele CAS valabile din 1 octombrie sunt urmatoarele:

  • 26,3% pentru conditii normale de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 15,8% pentru contributia datorata de angajator;
  • 31,3% pentru conditii deosebite de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 20,8% pentru contributia datorata de angajator;
  • 36,3% pentru conditii speciale de munca si pentru alte conditii de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 25,8% pentru contributia datorata de angajator.

Persoanele fizice autorizate vor aplica incepand cu 1 octombrie o cota a CAS de 26,3% din venitul declarat, adica venitul pentru care doresc sa se asigure, si nu de 31,3%, asa cum era reglementata anterior.

4. Sotul sau sotia unei PFA ar putea beneficia de concediu medical. Senatul a aprobat deja dispozitiile

Sotul/sotia titularului unei persoane fizice autorizate sau intreprinderi individuale ar putea avea dreptul la concedii medicale si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, se mentioneaza intr-un proiect de lege, aprobat astazi de plenul Senatului. Documentul a fost lansat in dezbatere publica in primavara acestui an pe site-ul Ministerului Sanatatii, insa sub forma de ordonanta de urgenta.

Plenul Senatului a adoptat un proiect de lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, dupa cum se precizeaza pe site-ul institutiei.

Documentul stabileste ca sotia/sotul titularului intreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fara a fi inregistrata/inregistrat in registrul comertului si autorizata/autorizat sa functioneze ea insasi/el insusi ca titular a intreprinderii individuale/persoana fizica autorizata sau fara a fi salariata/salariat, participa in mod obisnuit la activitatea intreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, indeplinind fie aceleasi sarcini, fie sarcini complementare urmeaza sa aiba dreptul la concedii medicale si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate in sistemul de asigurari sociale de sanatate.

De asemnea, pentru sotul sau sotia PFA cota de contributie pentru concedii si indemnizatii, destinata exclusiv finantarii cheltuielilor cu plata drepturilor, va fi de 0,85% si se va aplica asupra veniturilor declarate la casele de asigurari de sanatate de catre acesta/aceasta si se va achita la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Reglementarile aprobate de Senat prevad ca pentru a beneficia de concedii si indemnizatii, sotul/sotia PFA va fi obligat/obligata sa depuna declaratia de asigurare pentru concedii si indemnizatii la casa de asigurari de sanatate la care este luat/luata in evidenta ca platitor/platitoare de contributie de asigurari sociale de sanatate.

5. Contribuabilii vor putea plati cu cardul, la ghiseele Fiscului, toate taxele si impozitele

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finantelor, Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri o ordonanta de urgenta pentru completarea OUG nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului. Actul normativ prevede ca Trezoreria Statului sa fie autorizata ca acceptator de plata cu cardul bancar si va presta acest serviciu pentru toate institutiile publice.

„Toti contribuabilii persoane fizice, care detin carduri apartinand unui sistem de plata ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), isi vor putea achita printr-un punct unic toate impozitele si taxele administrate de catre ANAF, primarii si alte institutii. Masura pe care MFP o propune Guvernului face parte dintr-un pachet mai amplu de masuri promovate in scopul imbunatatirii conformarii voluntare prin modernizarea si facilitarea modalitatilor de plata a obligatiilor fiscale, fara costuri suplimentare pentru contribuabili. Am anuntat proiectul de act normativ cu prilejul lansarii unui alt proiect: Spatiul Privat Virtual, aplicatie electronica prin care contribuabilii persoane fizice isi pot verifica online propria situatie fiscala”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Noul sistem de plata oferit de Trezoreria Statului va contribui atat la stimularea platilor cu mijloace electronice moderne, cat si la diminuarea  platilor in numerar efectuate de catre contribuabil la ghiseele institutiilor publice, se mentioneaza in comunicat.

De asemenea, implementarea acestui sistem nu va genera costuri pentru institutiile publice care vor incasa venituri bugetare intrucat se utilizeaza sistemul actual de decontare utilizat in relatia cu Trezoreria Statului, iar comisioanele de decontare vor fi suportate de la bugetul de stat.

Potrivit proiectului de act normativ, Trezoreria Statului va accepta conectarea la un sistem de plata numai daca acesta va cumula simultan o serie de conditii intre care, cel mai important, limitarea comisionului.

Comisionul avut in vedere in relatia cu institutiile emitente ale cardurilor si sistemele de plata nu va depasi cumulat 0,3% din valoarea tranzactiei, fara a fi acceptate alte costuri suplimentare, se mentioneaza in comunicat. Acest comision este corelat cu Proiectul de Regulament privind comisioanele interbancare pentru operatiunile de plata utilizand cardul, care prevede plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzactii la 0,2% din valoarea tranzactiei pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit. Proiectul de Regulament este elaborat de Comisia Europeana.