Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) face diferența dintre persoana care stabilește scopul pentru care se fac prelucrările și prevede mijloacele (adică operatorul) și persoana care doar face prelucrarea, în numele primei (împuternicitul). Cea din urmă este ținută de instrucțiunile operatorului și, astfel, pare să nu prea aibă puterea de a decide. Există, însă, anumite situații când împuternicitul poate să hotărască el însuși asupra unor elemente, fără ca acest lucru să îl transforme într-un operator.