In contextul lansării celui de-al doilea apel de proiecte în cadrul Programului Transnațional Dunărea, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate Națională și Punct Național de Contact, organizează în perioada februarie-martie 2017 un număr de 6 evenimente de informare privind lansarea celui de-al doilea apel de proiecte.

 

Evenimentele vor avea loc, după cum urmează: 2 februarie (Suceava, Hotel Imperium), 22 februarie (București, Hotel Ambasador), 24 februarie (Constanța, Hotel Royal), 7 martie (Oradea, Hotel Astoria), 15 martie (Brașov, Hotel Ambient) și 22 martie (Craiova, Hotel Plaza).

 

Cel de-al doilea apel de proiecte se va desfășura în primul semestru al anului 2017, va avea un buget de aproximativ 60 mil euro, fiind finanțat din FEDR, IPA și ENI, condițiile specifice urmând a fi prezentate în cadrul evenimentelor.

Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 susţine integrarea politicilor din domeniile selectate (inovare şi responsabilitate socială, mediu şi cultură, conectivitate şi responsabilitate energetică, guvernanţă) în macroregiunea Dunării prin proiecte având un parteneriat transnațional extins, în conformitate cu prevederile comunitare comune şi în strânsă legătură cu obiectivele Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD).

 

Programul de cooperare transnațională Dunărea are ca principal obiectiv stimularea inovării și a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural și cultural din regiunea Dunării, îmbunătățirea conectivității și sprijinirea tranziției înspre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon. Programul transnaţional Dunarea finanţează proiecte de cooperare transnaţională în conformitate cu priorităţile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR).

Beneficiarii eligibili ai acestui program sunt autoritatile/institutiile publice de la nivel local, judetean si/sau național, organismele de drept public, organizatiile private (ONG, IMM), organizațiile internaționale si Grupările Europene de Cooperare Teritoriala Europeana