Vă invităm la a VIII – a ediție Cafeaua cu finanțări !

 

Când: 26 ianuarie 2017, ultima Joi din luna, ora 16.30

Unde: la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, etaj 2, sala 4

 

Consultanții noștri din cadrul Departamentului de Programe de Finanțare vă vor prezenta oportunitățile de finanțare și condițiile principale pe care trebuie să le îndepliniți pentru obținerea de fonduri nerambursabile în vederea înființării/creării/dezvoltării unei activități antreprenoriale.

Noi ne propunem să organizăm astfel de întâlniri o dată pe lună și să dezbatem în cadrul întâlnirii câte un program de finanțare dedicat antreprenorilor.

Astfel, vom pune bazele unor noi proiecte de business și vom fructifica oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.

 

În cadrul celei de-a opta întâlniri vom dezbate noile informaţii privind Direcţia fondurilor europene şi Sinteza calendarului de finanţare pentru anul 2017, destinate actualilor sau viitorilor antreprenori, prin programe de finanţare de dezvoltare rurală, programe operaţionale, programe guvernamentale, în scopul realizării unor investiţii.

 

Agenda evenimentului din 26 ianuarie 2017:

16:30-16:45 Primirea participanților & Intro

16:45-17:15 Prezentarea oportunităților de finanțare

17:15-17:45 Sesiune de întrebări și răspunsuri

 

Vă rugăm să confirmați participarea până cel târziu miercuri, 25 ianuarie, pe adresa de email: sanda.dediu@ccisuceava.ro cu topicul: cafeaua cu finanțări.

Alte informaţii puteţi obţine contactându-ne la telefoanele: 0230/521506 sau 0747 496 010-Carmen Fediuc; 0749 145 569 – Sanda Dediu;

Participarea este GRATUITĂ! Noi dăm cafeaua iar tu vino cu ideile de dezvoltare !