About it

This author has not yet filled in any details.
So far it has created 5924 blog entries.

UPDATE: Noi condiții privind autorizația turistică de funcționare a plajelor, apărute în Monitorul Oficial

iulie 25th, 2019|

Firmelor care obțin autorizații de a exploata plaje în scop turistic le pot fi, de marți, revizuite autorizațiile în cauză. Acest lucru este posibil din cauza unui act normativ apărut în aceeași zi în Monitorul Oficial. În concret, dacă, ulterior eliberării autorizațiilor de către autorități, apar elemente noi (necunoscute la momentul emiterii), acea revizuire poate

IMM-urile care oferă servicii financiare s-ar putea să fie puternic afectate de o nouă directivă europeană

iulie 25th, 2019|

O nouă directivă europeană va obliga companiile românești să adopte măsuri suplimentare de securitate în ceea ce privește tranzacțiile care depășesc 30 de euro. Deși astfel de măsuri vor aduce protecții sporite în vederea evitării fraudelor, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) s-ar putea să fie puternic afectate de costurile ridicate legate de implementarea schimbărilor. În

Firmele, obligate să arate cine le controlează. Registrele beneficiarilor reali ar trebui înființate anul acesta

iulie 25th, 2019|

Recent, a intrat în vigoare o nouă lege referitoare la prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului. Printre modificări, legea extinde obligațiile de raportare a informațiilor referitoare la beneficiarul real al activităților firmelor. Mai exact, societățile vor avea obligația să comunice autorităților anumite informații legate de astfel de beneficiari. Citeşte mai mult

Reminder: De azi, micii fermieri pot cere 15.000 euro de la stat pentru utilaje, echipamente și modernizări

iulie 25th, 2019|

Începând de azi, pentru fermele mici se pot cere bani de la stat pentru utilaje, echipamente și modernizări, conform unui anunț recent al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Concret, micii fermieri pot solicita 15.000 de euro, înscrierile urmând să se desfășoare, dacă nu se epuizează fondurile mai repede, până la sfârșitul anului. Citeşte mai

GDPR: Cum poate fi aplicat interesul legitim, de către angajatori, în relațiile de muncă

iulie 25th, 2019|

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) prevede condițiile în care pot fi prelucrate datele personale, de către firme. Ca regulă, prelucrarea este permisă doar în anumite contexte. Un astfel de context este interesul legitim al companiei care prelucrează. Însă, pentru a fi aplicabil acest temei, este necesar ca interesul companiei să îl depășească pe cel

Numărul accidentelor de traseu ale salariaților, în creștere în ultimii cinci ani. Ce pot face angajatorii?

iulie 25th, 2019|

În ultimii cinci ani, numărul accidentelor de traseu pe care le-au avut salariații români a fost în creștere, reiese din informațiile furnizate de Inspecția Muncii, entitate care a publicat recent statistica aferentă anului 2018. Din moment ce accidentul de traseu este considerat accident de muncă, angajatorii pot fi trași la răspundere. Astfel, explicăm astăzi, cu

Go to Top