Crowdfunding: Din 2021, finanțarea participativă a afacerilor va fi reglementată și la noi. De ce e o variantă bună pentru IMM-uri
Chiar dacă suntem în mijlocul unei așa-zise „avalanșe” de scheme de ajutor de stat, aceasta nu e, nicidecum, o situație obișnuită. Firmele nu pot să se bazeze pe finanțări de la guverne, la nesfârșit. Și, oricum, odată ce pandemia se va termina, se va pune mai puțin problema obținerii de fonduri publice și se va
UPDATE: Banii pentru telemuncă nu sunt acordați companiilor care au trecut tardiv în Revisal modificarea contractelor
Companiile care nu au operat în Revisal trecerea angajaţilor în telemuncă în perioada de timp prevăzută de lege, respectiv cel târziu în ziua anterioară modificării, nu primesc ajutorul de stat de 2.500 lei acordat pentru fiecare telesalariat în această perioadă prin OUG nr. 132/2020. Citeşte mai mult
UPDATE: Rambursare TVA: Regulile obișnuite de returnare a taxei o să revină din ianuarie. Măsura a fost prelungită oficial
Din 26 ianuarie 2021, Fiscul va reveni la regulile obișnuite de rambursare a TVA-ului, după ce vor expira regulile temporare care se aplică acum, conform unei ordonanțe de urgență apărute luni în Monitorul Oficial. Actualmente, TVA-ul se rambursează cu control ulterior, cu unele excepții, iar revenirea la normal era pregătită pentru data de 26 octombrie
Ce tactici fiscale adoptă statele europene în 2021 și ce ar trebui să facă România
Dezbaterile ultimelor săptămâni s-au centrat în România pe deficitul bugetar, pe iminența creșterilor de taxe și pe apariția de noi tipuri de impozite. În plan european, însă, voci de diferite culori politice, aflate în poziții de conducere în mai multe instituții europene, atrag atenția asupra „greșelii” majore pe care o pot comite guvernele – „de
Cum alegi facilitatea fiscală ce ți se potrivește cel mai bine: Eșalonare, amnistie fiscală sau chiar amândouă?
După mai multe zile de suspans cu privire la măsurile fiscale avute în vedere de Guvern, a fost în fine publicată, la începutul acestei săptămâni, OUG nr. 181/2020. Aceasta era așteptată cu maxim interes de mediul de afaceri, întrucât la 25 octombrie expirau câteva dintre cele mai importante facilități prevăzute de pachetele legislative succesive anterioare
Guvernul a aprobat eșalonarea datoriilor restante de la declanșarea stării de urgență și prelungirea termenelor pentru executări și accesorii
Guvernul a aprobat pe 22 octombrie 2020, aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. Tot în
Granturile pentru capital de lucru – Evaluarea depunerii
Pe 22 octombrie 2020, la ora 10.00, a început depunerea aplicațiilor pe „Granturi pentru capital de lucru”, cea de-a doua măsura dintre cele trei prevăzute de Guvern prin OUG 130/2020 pentru sprijinirea mediului de afaceri în contextul COVID. Circa 75% dintre aplicațiile primite în primele 48 de ore au fost înregistrate doar în prima oră (15.801 de
A fost revizuit Manualul Beneficiarului POCU! Printre modificări, eliminarea intervalului orar din fișa de pontaj
AM POCU a publicat pe 27 octombrie 2020, o versiune revizuită a Manualului Beneficiarului POCU. Printre revizuiri se numără: Modificarea Anexei 7 – Fișa lunară de pontaj, în sensul eliminării „intervalului orar”; Actualizarea informațiilor în acord cu modificările survenite la nivelul Ghidului Solicitantului Condiții Generale – Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul POCU și a legislației
Bugetul pentru granturile de capital de lucru ar putea fi suplimentat cu 500 milioane euro!
Pe 28 octombrie 2020, la începutul ședinței de guvern, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că se ia în calcul majorarea bugetului aferent granturilor pentru capital de lucru cu aproximativ 500 milioane euro. Bugetul inițial pentru aceste tipuri de granturi era de 350.000.000 euro. Astăzi, la ora 20:00, s-a încheiat depunerea aplicațiilor pentru granturile