În urma unei solicitări a fonduri-structurale.ro, Ministerul Fondurilor Europene a prezentat o situație centralizată a apelurilor ce urmează să fie lansate în cadrul programelor coordonate de către minister:
- Programul Operațional Capital Uman;
- Programul Operațional Competitivitate;
- Programul Operațional Asistență Tehnică;
- Programul Operațional Infrastructură Mare.
Conform situației prezentate, în cadrul POCU vor fi lansate 20 de apeluri, printre care:
- Vor fi relansate apelurile „Viitor pentru tinerii NEETs”, un apel pentru creșterea participării studenților din categorii vulnerabile la programe antreprenoriale și apelul dedicat sprijinului pentru doctoranzi și cercetători post-doctorat;
- Se vor lansa apeluri noi pentru dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților din întreprinderi mari și IMMuri;
- Instituțiile medicale vor putea aplica pentru consolidarea rețelei de asistență medicală comunitară și dezvoltarea de programe regionale de îngrijire a gravidei şi copilului;
- Se vor lansa două programe pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și un pachet integrat de prevenire a abandonului școlar
În cadrul POC, va fi lansat în această lună apelul de proiecte dedicat organizațiilor care administrează clustere de inovare.
Tabelul prezintă 4 noi apeluri ce vor fi lansate în cadrul POAT, în perioada februarie-aprilie 2020.
POIM va avea două noi apeluri lansate în primul trimestru din anul 2020.
Descarcă situația centralizată
Sursa: www.fonduri-structurale.ro