1. Cererile de infiintare a cartilor funciare vor fi solutionate mai repede

Termenele pentru serviciile furnizate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si unitatile subordonate se reduc incepand cu data de 1 septembrie 2014, dupa cum informeaza institutia intr-un document de presa publicat recent. Prin urmare, solicitarile cetatenilor privind eliberarea diverselor avize sau inscrierile in cartile funciare vor fi solutionate mai repede ca inainte.

Conform noilor reglementari, in cazul primei inregistrari a imobilelor/unitatilor individuale, pentru infiintare carte funciara, termenul de solutionare va fi de 7 zile, cu 2 zile mai putin ca inainte. In ce priveste solutionarea in regim de urgenta, termenul a ramas neschimbat, de 3 zile lucratoare.

Pentru receptia si infiintarea cartii funciare termenul este acum de 15 zile lucratoare, cu 6 zile mai putin ca inainte. In acest caz, si termenul in regim de urgenta a fost redus, de la 7 zile lucratoare la doar 5.

Termenele de rezolvare scad si in ceea ce priveste intabularea sau inscrierea provizorie. Astfel, problemele privind dreptul de proprietate sau dezmembraminte in favoarea persoanelor juridice vor fi solutionate in 7 zile si nu in 9, cum era pana acum.

De asemenea, conform Regulamentului, la ghiseele unitatilor subordonate Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara va exista un program unic la nivel national pentru inregistrarea cererilor si eliberarea documentelor.

 2. Schema prin care statul acopera salariile la firmele care infiinteaza 20 de locuri de munca s-ar putea modifica

HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investitiilor care promoveaza dezvoltarea regionala prin crearea de locuri de munca, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 336 din 8 mai 2014 si care a intrat in vigoare la aceeasi data, stabileste ca statul va finanta sub forma de sume nerambursabile costurile salariale ale firmelor, la nivelul maxim al salariului mediu brut, inregistrate pe o perioada de 2 ani consecutivi, ca urmare a crearii a minimum 20 de locuri de munca determinate de realizarea unei investitii initiale.

Mai exact, firmele care vor crea minimum 20 de locuri de munca vor primi din partea statului un ajutor prin care vor fi acoperite cheltuielile salariale.

Conform documentului, ca urmare a interesului manifestat de mediul de afaceri, in special de catre reprezentantii intreprinderilor mici si mijlocii si la propunerea acestora, s-a agreat oportunitatea reducerii numarului minim de locuri de munca de la 20 la 10, in scopul facilitarii accesului la finantare a tuturor antreprenorilor indiferent de marimea acestora.

Mai exact, pentru a beneficia de ajutor din partea statului firmelor ar urma sa fie obligate sa infiinteze doar 10 locuri de munca si nu 20, asa cum este stabilit in prezent.

In plus, in reglementarile propuse de Finante se mentioneaza ca numarul total estimat al intreprinderilor care urmeaza sa beneficieze de ajutor de stat in baza schemei ar putea ajunge la 2.000. In prezent, numarul acestora este estimat la 1.500.

De asemenea, ar putea fi introduse noi domenii de activitate exceptate de la acordarea ajutorului de stat: sectorul transporturilor si al infrastructurii conexe, sectorul producerii si distributiei de energie si al infrastructurii pentru aceasta.

3. Hotelierii ar putea beneficia de reduceri la impozitul pe profit şi la plata contribuţiilor sociale

Hotelierii ar putea beneficia de o serie de facilităţi fiscale, printre care reducerea impozitului pe profit şi a contribuţiilor sociale, şi ar putea primi garanţii de stat pentru credite de investiţii, potrivit unui proiect al Departamentului pentru IMM şi Turism, aflat în dezbatere.
Potrivit Departamentului pentru IMM şi Turism, facilităţile fiscale ar urma să stimuleze investiţiile în turism, contribuind astfel la creşterea numărului locurilor de cazare, la diversificarea serviciilor de agrement, care ar extinde sezonul, având ca efecte creşterea numărului de turişti, ocuparea forţei de muncă şi creşterea consumului.
Ajutorul de stat vine în contextul în care oficialii din turism au constatat că un deficit de competitivitate pe care îl au structurile hoteliere şi de agrement româneşti faţă de structurile din celelalte state UE, în special, şi faţă de cele de la nivel global, în general.

Perioada de derulare a schemei pentru obţinerea facilităţilor fiscale ar urma să înceapă la data apariţiei proiectului în Monitorul Oficial şi se încheie la sfârşitul anului 2020, în limita bugetului anual alocat schemei. Infrastructura turistică sau de agrement finanţată trebuie să fie funcţională şi să opereze pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării proiectului, în cazul întreprinderilor mari, şi de 3 ani, în cazul IMM-urilor.

4. Schema de sprijin pentru industrie ar putea fi avizată de Comisia Europeană până la mijlocul lunii septembrie

Comisia Europeană ar putea aviza în următoarele două săptămâni schema de sprijin prin care marii consumatori de electricitate sunt scutiţi de la plata unei părţi a certificatelor verzi, a declarat, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Guvernul a adoptat, în iunie, instituirea unei scheme de ajutor de stat privind reducerea obligaţiilor de achiziţie a certificatelor verzi pentru industrie, în funcţie de ponderea pe care electricitatea o are în preţul produsului final. Astfel, marii consumatori, unde energia are un impact mai mare de 20% în costuri, vor plăti doar 15% din cota de certificate care le revene. Cei care au o intensitate energetică între 10 şi 20% au parte de o scutire de 40%, iar cei cu intensităţi între 5 şi 10% vor plăti 60% din cota iniţială de certificate verzi.
Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat este 300, iar bugetul total estimat alocat schemei de ajutor de stat este de 750 milioane euro. Schema se va aplica timp de zece ani.

5. Un nou sistem de sanctiuni in agricultura ecologica

Conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, din 29 septembrie se introduc sancţiuni pentru inspectorii din agricultura ecologică, riscând amenzi de până la 40.000 lei dacă nu respectă legislaţia în materie.

Este vorba de O.G. nr. 29/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 639 din 30 august 2014, care reglementează mai clar prevederile privind etichetele produselor ecologice.

Potrivit documentului, etichetele trebuie să cuprindă o siglă specifică produselor ecologice controlate, emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare, indicand faptul că produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologice.

Totodată, noile dispoziţii prevăd o serie de sancţiuni contravenţionale pentru organele de inspecţie şi certificare din domeniul agriculturii ecologice, care nu respectă obligaţiile prevăzute de legislaţie.

Organismele de inspecţie şi certificare trebuie să solicite operatorilor economici oprirea temporară de la comercializare a produselor care nu respectă regulile de producţie ecologică sau, după caz, retragerea produselor în cauză. În caz contrar, vor risca o amendă cuprinsă între 25.000 de lei şi 30.000 de lei, iar în cazul în care nu deţin documentele care fac parte din dosarul de control ei vor fi sancţionati cu amendă între 35.000 şi 40.000 de lei.