Joi, 26 noiembrie, ultima joi din luna, ora 16.30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, etaj 2, sala 4, Consultanţii noştri din cadrul Departamentului de Programe de Finanţare au prezentat oportunităţile de finanţare şi condiţiile principale pe care trebuie să le îndepliniţi pentru obţinerea de fonduri nerambursabile în vederea înfiinţării/creării/dezvoltării unei activităţi.

În cadrul celei de-a treia întâlniri temele vor fi lansate de participanţi, iar noi vom oferi informaţiile relevante despre modul de accesare a fondurilor europene in perioada 2014-2020 dar şi cateva tipsuri din managementul proiectelor.