Ne face o deosebita placere sa va informam ca ROMEXPO in parteneriat cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei, ANAT- Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania, FPTR – Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, ANTREC – Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural si OPTBR – Organizatia Patronala a Turismului Balnear vor organiza, in perioada 17 – 20 Noiembrie 2016, cea de-a XXXVI-a editie a
TTR
Targul de Turism al Romaniei
editia de toamna 2016
Organizat cu succes inca din anul 1999, TTR este un eveniment care se adreseaza specialistilor in domeniul turismului, respectiv administratiilor publice locale si regionale, agentiilor de turism, tour operatorilor, autoritatilor si asociatiilor profesionale din turism, organizatorilor de congrese si turism de afaceri, statiunilor turistice si complexelor balneare, hotelurilor, pensiunilor, agentilor economici ce ofera servicii de alimentatie publica in turism, servicii de transport, servicii financiare si de asigurari, IT si sisteme de rezervari, invatamant si formare profesionala in turism, cultura si agrement, editurilor si publicatiilor de profil.
Prin organizarea acestei manifestari expozitionale, Romexpo isi propune sa ofere companiilor expozante o modalitate eficienta de promovare, asigurandu-le atat o platforma de expunere realizata la standarde internationale, cat si cadrul necesar dialogului de afaceri.
In cadrul TTR 2016 – editia de toamna, ANAT va organiza participarea de grup a firmelor membre in pavilioanele C1 si C2 iar pavilionul C3 va fi dedicat participarilor regionale, promovarii turistice regionale si firmelor membre FPTR, ANTREC si OPTBR.
In contextul acordurilor incheiate intre Romexpo si Camerele de Comert si Industrie teritoriale, firmele interesate sa participe ca expozant la acest eveniment vor beneficia de aceleasi tarife pentru chirie spatiu interior net neamenajat, ca si firmele membre ANAT in cazul in care fac dovada ca sunt membre ale Camerelor de Comert si Industrie teritoriale, respectiv: 35 euro/mp + TVA (1 latura libera), 36.5 euro/mp + TVA (2 laturi libere), 38 euro/mp + TVA (3 laturi libere) si 39.5 euro/mp + TVA (4 laturi libere).
Ce a insemnat editia de toamna a TTR 2015?
- 226 firme expozante din 16 tari
- 8.000 mp suprafata expozitionala ocupata;
- participari oficiale internationale: Bulgaria, Palestina si Iordania.
- gradul de internationalizare al manifestarii a fost de 25%, in crestere cu 4% fata de editia precedenta;
- cresterea numarului de oferte de tip early-booking, discount-urile aplicate pachetelor de calatorie pentru sezonul primavara-vara 2016 ajungand pana la 75%;
- 15.000 de iubitori de calatorii au vizitat TTR – editia de toamna dintre care 914 au fost vizitatori specialisti
Avand in vedere parteneriatul de succes derulat in anii precedenti intre ROMEXPO si Camera de Comert si Industrie Suceava, pe care cu onoare o reprezentati, va invitam sa ne fiti alaturi si la editia de toamna 2016 a Targului de Turism al Romaniei. Va adresam pe aceasta cale rugamintea de a dispune difuzarea acestor informatii in mediul de afaceri din judetul dumneavoastra, in vederea participarii firmelor interesate in calitate de expozant sau vizitator la acest eveniment.
Pentru detalii suplimentare privind participarea la TTR – editia de toamna 2016, va stam cu placere la dispozitie, la datele de contact:
Mihaela PANE– Manager Proiect
Mobil: 0749.275.222; Fax: 021.207.70.70
Email: ttr@romexpo.ro; mihaela.pane@romexpo.ro
Web: www.targuldeturism.ro
Sursa: ROMEXPO SA