Dacă vrei să obții un job și nu ai o calificare încă, CCI Suceava în parteneriat cu societatea TRUTZI SRL te invită să te înscrii la un curs de calificare pentru ocupația de SUDOR, iar în urma absolvirii cursului TRUTZI SRL îți oferă un loc de muncă și decontarea integrală a taxei de curs!
Dacă ești o persoană motivată și vrei să înveți o meserie pentru o carieră pe termen lung, atunci trebuie să știi că TRUTZI SRL te vrea în echipă!
Tot ce trebuie să faci, este să te asiguri că bifezi și îndeplinești cei 4 pași propuși de angajator:
Pasul 1: Te înscrii la curs și obții calificarea de SUDOR
Te înscrii la curs, achitând taxa de participare, urmezi orele de teorie și practică și obții certificat de calificare pentru ocupația de SUDOR – o meserie căutată și bine remunerată.
Pasul 2: TRUTZI SRL îți oferă un loc de muncă
Te angajezi la TRUTZI SRL în maxim 2 luni de la finalizarea cursului.
Pasul 3: Decontare 50% din taxa de curs
După primele 6 luni de la semnarea contractului de muncă, TRUTZI SRL îți va deconta 50% din valoarea taxei de curs.
Pasul 4: Decontare 100% a taxei de curs
După 12 luni de activitate în cadrul firmei TRUTZI SRL, îți va fi decontată valorea integrală a taxei de curs.
Ce trebuie să știi despre calificarea de SUDOR?
Meseria de sudor este una dintre cele mai importante din mediul industrial, fiind foarte căutată și bine plătită de către angajatorii de profil.
În urma susținerii examenului teoretic și practic vei obține un certificat de calificare pentru ocupația de SUDOR, conform Codului COR 7212.2.1 și este recunoscută de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, însoţită de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite:
- Lucrul în echipă;
- Planificarea activității proprii;
- Urmărirea programului de pregătire profesională;
- Comunicarea interpersonală;
- Aplicarea normelor de protecție a muncii, de prevenire și stingere a incendiilor, a prevederilor prescripțiilor tehnice, Colecția ISCIR;
- Utilizarea documentației tehnice;
- Aplicarea procedurilor de calitate;
- Exploatarea echipamentelor, utilajelor, aparatelor și a dispozitivelor necesare sudării/ tăierii;
- Pregătirea operației de sudare/tăiere;
- Aplicarea procedeelor de sudare/tăiere;
- Realizarea operațiilor post-sudare/tăiere.
Durata cursului este de 540 de ore, structurate în 180 ore de pregătire teoretică și 360 ore de pregătire practică care se vor derula pe parcursul a minim 15 săptămâni.
Modul de desfășurare: Pregătirea teoretică se va desfășura la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava iar orele de pregătire practică se vor desfășura la sediul TRUTZI SRL.
Documente în copie, necesare la dosarul de înscriere:
- Carte de identitate
- Certificat de naștere
- Certificat de căsătorie (dacă este cazul)
- Diploma de studii (Cerință minimă: învățământ general obligatoriu la momentul absolvirii cursului)
- Aviz medical eliberat de către medicul de familie cu mențiunea: „Apt pentru ocupaţia SUDOR”
Tarif: 1900 lei / persoană
(cu posibilitatea de achitare integrală sau în două tranșe)
Grupa minimă: 14 cursanți
Aplică acum, accesând formularul de înscriere.
Pentru informații suplimentare ne poți contacta la: 0230521506 / 0749145569 sau office@ccisuceava.ro