Ieri, la Bruxelles, o echipă mixtă a Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a avut o primă reuniune cu reprezentanții DG Regio și DG Employment, din cadrul Comisiei Europene pentru negocierea la nivel tehnic privind investițiile prevăzute prin Politica de Coeziune în viitoarea perioada de programare (2021-2027).

Reuniunea de miercuri, condusă din partea României de secretarul de stat în MFE, urmărește stabilirea bazelor acestui proces de negocierie, pornind de la identificarea nevoilor de investiții ale României, ce vor putea fi finanțate din fonduri europene în următoarea perioada de programare – a treia pentru România de la aderarea în UE.

În ceea ce privește prioritățile de finanțare ale României privind fondurile europene alocate după 2021, oficialul român a arătat că țara noastră are nevoie de consolidarea infrastructurii de bază în sectoare cheie precum cercetarea publică și privată, transport, mediu, educație, sănătate și servicii sociale. Tot în următoarea perioadă de programare, România va miza pe investiții în noi modele de afaceri, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și pe sprijinirea eficienței energetice a acestora, a mai subliniat secretarul de stat Toader. Dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile, combaterea șomajului pe termen lung sau trecerea de la ocupare la pensionarea activă vor fi, de asemenea, parte a noii viziuni de programare.

România, țara care deține și președinția Consiliului Uniunii Europene până la finalul lunii viitoare, se numără printre primele State Membre care au început negocierile tehnice cu Comisia Europeană. Această inițiativă va putea asigura premisele folosirii mai inteligente și eficiente a banilor europeni de care vom beneficia după anul 2021.

A fost reamintit faptul că propunerea Comisiei Europene prevede ca România să poată beneficia în perioada 2021 – 2027 de aprox. 30,6 miliarde euro, (fără cofinanțare), astfel:

  • 17,323 mld. euro, prin FEDR;
  • 8,385 mld. euro, prin FSE Plus;
  • 4,499 mld. euro, prin FC;
  • 392 mil. euro prin Programul Cooperare Teritorială Europeană.

În actualul exercițiu financiar (2014-2020), țara noastră beneficiază de 22,4 miliarde euro prin Politica de Coeziune.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene