Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 500 de milioane de euro (aproximativ 2,437 miliarde RON) menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism, în contextul epidemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat oficial al Reprezentanței Comisiei Europene în România publicat ieri, 15 aprilie 2021.

Măsura a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public, sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20 % din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat între 1 ianuarie și 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Măsura urmărește să ajute beneficiarii să își acopere nevoile de lichidități și să își continue activitățile în timpul și ulterior pandemiei. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar, conform RCE.

În special, sprijinul nu va depăși 1,8 milioane EUR per beneficiar, astfel cum se prevede în cadrul temporar, și ajutorul va fi acordat cel târziu la 31 decembrie 2021. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a rsemedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Procedura de implementare a schemei în consultare publică

În cursul zilei de ieri, 14 aprilie 2021, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat spre consultare publică Proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Beneficiari

Beneficiari de ajutor de stat sunt structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate şi ghizii de turism atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României.

Beneficiarul poate fi: întreprindere autonomă, întreprindere parteneră sau întreprindere legată.

Bugetul Schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent în lei. Sumele aferente Schemei se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe.

Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin Schemă, conform documentului, este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică (legată).

Conform proiectului de ordin, dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

Categorii eligibile

Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

  • cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
  • datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
  • cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria în avans nu este eligibilă);
  • cheltui eli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
  • cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mica de 1 an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei dar durata de utilizare este mai mare de 1 an);
  • cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, necesare reluării activității;
  • cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil si bugetele locale
  • cheltuieli salariale, atât cheltuielile cu salariile nete, cât și cele aferente taxelor și impozitelor salariale.

Modalitatea de acordare a ajutorului de stat

Prin Schemă sunt acordate granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2) din OUG nr. 224/2020 cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.

Baza de calcul al ajutorului reprezintă:

  • pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020;
  • pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agenţiile de turism, diferenţa dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 şi volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2020;
  • pentru beneficiarii care ţin evidenţa în partidă simplă, diferenţa dintre încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020.

Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditului bugetar, ca urmare a aprobării la 19 februarie 2021 a OUG care modifică OUG 224/2020.

Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 73.211 de beneficiari.

Descarcă proiectul

Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ se primesc in termen de 10 zile de la data publicării (n.r 14 aprilie 2021) la adresa de e-mail: dezbateri_publice@economie.gov.ro.

Sursa: fonduri-structurale.ro